Cometa ISON nu pare să fi supraviețuit „întâlnirii” sale cu Soarele

Cometa ISON nu pare să fi supraviețuit, joi, trecerii sale la mică distanță de suprafața Soarelui, au anunțat astronomii, după ce au examinat imaginile transmise de mai mulți sateliți de monitorizare solară, informează AFP.

„Se pare că ISON nu a supraviețuit probabil periplului său”, a afirmat Karl Battams, cercetător la Naval Reseach Laboratory din Washington, la o masă rotundă organizată de postul de televiziune al NASA.

„Tocmai am privit cele mai recente imagini transmise de sateliți și nu am văzut ieșind nimic din spatele discului solar, iar acesta ar putea fi ultimul cui înfipt în sicriu”, a adăugat el.

La aceeași concluzie a ajuns și Phil Plait, un astronom care este și editor pentru site-ul Bad Astronomy. „Nu cred că ISON a supraviețuit”, a spus el.

„ISON pare că a dispărut, că s-a dislocat pe parcursul ultimelor ore”, a adăugat Dean Pesnell, un fizician specializat în cercetările solare, director științific al programului Solar Dynamics Observatory (SDO), un satelit lansat de NASA pentru a observa Soarele. „Nu vedem nimic, iar SDO, la fel ca SOHO (Solar and Heliospheric Observator), sunt detectori foarte buni ai cometelor”. SOHO este operat în colaborare de NASA și de Agenția Spațială Europeană (ESA).

„Sper că vom vedea în curând o altă cometă”, a adăugat el.

ISON, un uriaș bloc de gheață și roci, trebuia să treacă aproape de suprafața Soarelui, la o distanță de 1,17 milioane de kilometri, joi, la ora 18.30 GMT, într-o zonă în care trebuia să suporte temperaturi de 2.700 grade Celsius și să piardă 3 milioane de tone pe secundă.

Majoritatea astronomilor prevăzuseră faptul că ISON nu va supraviețui acestei apropieri de Soare.

„Cred că există poate 30% șanse ca acest lucru să se întâmple”, spunea, joi, Carey Lisse, expert în studiul cometelor la Laboratorul de fizică aplicată Johns Hopkins, declarându-se însă „pesimist” în legătură cu această posibilitate.

„Această cometă nu este foarte solidă, este formată din gheață în procent de 30% – 50%”, iar mărimea nucleului său este destul de mică în raport cu media cometelor observate până în prezent. Diametrul acestuia este estimat la cel mult 1,2 kilometri.

ISON a captat atenția comunității astronomice după descoperirea ei în septembrie 2012 de doi astronomi ruși, întrucât ea reprezintă o dovadă a originii Sistemului Solar, format în urmă cu 4,5 miliarde de ani. Cometa a scăpat abia în urmă cu câteva milioane de ani din Norul Oort, un fel de „parcare” a cometelor, la marginea Sistemului Solar, aflat la jumătatea distanței dintre Soare și cea mai apropiată stea.

„Este o relicvă a formării Sistemului Solar”, a spus Carey Lisse, potrivit căruia planetele s-au format cu ajutorul cometelor, care au adus apă la suprafața acestora – de aici și importanța uriașă a acestor corpuri cerești.

„Această cometă prezintă un interes major pentru noi”, pentru că descoperim foarte puține comete venind de atât de departe din Sistemul Solar, a subliniat James Green, directorul programului de științe planetare de la NASA.

Anumiți astronomi au crezut inițial că ISON era o cometă foarte mare cu un nucleu având un diametru de mulți kilometri. Dar, atunci când cometa a trecut foarte aproape de Marte, o sondă marțiană a NASA a putut să o fotografieze și a indicat un diametru maximal de doar 1,2 kilometri, inferior diametrului mediu al cometelor.

Întrucât ISON a fost detectată foarte departe în Sistemul Solar, astronomii au avut la dispoziție mult timp să o observe. Măsurătorile lor au arătat mai ales faptul că nucleul cometei era înconjurat de un nor de dioxid de carbon (CO2).

„Se pare că CO2-ul ar fi putut fi o moleculă fundamentală la începuturile Sistemului Solar, nu monoxidul de carbon”, a spus Carey Lisse.

Pe măsură ce ISON se apropia de Soare, fluctuațiile cozii sale au evidențiat mișcările – altfel invizibile – ale vânturilor solare, formate din particule ejectate în permanență de Soare.

În ultimele zile, ISON a avut comportament neregulat, strălucind foarte puternic înainte de a-și scădea considerabil intensitatea luminoasă, determinându-i pe astronomi să se întrebe dacă nu cumva cometa s-a dezintegrat deja.